Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Peste 50 de români, sclavi pe o plantație de portocale din Spania, salvați de Garda Civilă

Garda Civilă a salvat 52 de persoane din România care erau exploatate prin muncă pe o plantație de fructe din provincia spaniolă Sevilla. Românii au fost racolați prin anunțuri postate pe rețelele sociale, iar patru persoane, membri ai grupării, au fost arestate, relatează El Espanol, care scrie pe larg despre acest caz.

Gruparea infracțională funcționa de câțiva ani în orașul Brenes, iar membrii grupării au racolat victimele cu ajutorul anunțurilor postate pe rețelele de socializare din România. Discutau apoi la telefon, li se promiteau locuri de muncă legale, salarii mari, cazare și transport gratuite, potrivit sursei citate.

Când au ajuns în Spania, realitatea a fost alta. Oamenii au fost duși în case din Brenes și alte orașe din apropiere, iar acolo, după cum a raportat Garda Civilă, condițiile erau „extrem de insalubre”.

În plus, deși li s-a promis că transportul este gratuit, au fost taxați abuziv pentru cheltuielile de călătorie. Mai mult, muncitorilor li s-au confiscat pașapoartele și au fost obligați să muncească „zile întregi” la culesul fructelor de pe câmp. De asemenea, victimele nu erau înregistrate la Securitatea Socială, iar salariile lor erau mult mai mici decât cele stabilite prin acordurile spaniole, arată datele din anchetă. În plus, oamenii erau ameninţaţi constant, iar în unele cazuri chiar bătuţi.

În urma operaţiunii Gărzii Civile, patru indivizi au fost arestaţi, fiind acuzaţi de trafic de persoane și alte infracțiuni legate de muncă și imigrație.

În februarie anul trecut, într-un alt caz instrumentat de autoritățile spaniole, au fost identificate și eliberate 21 de persoane de naționalitate română și moldovenească care trăiau și munceau în condiții de sclavie în localitățile Brenes și Cantillana.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă