Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Descoperire arheologică unicat în România

Un incisiv superior aparținând unui mamut lânos, contemporan cu populațiile de Homo sapiens, cu primii oameni moderni, a fost descoperit miercuri, 29 ianuarie 2025, într-o ravenă din comuna Săpoca, județul Buzău. Este o piesă unică prin dimensiune, reprezentând o raritate în zona de sud și sud-est a României și a intrat în patrimoniul cultural național administrat de Muzeul Județean Buzău.

Potrivit Muzeului Județean Buzău, fildeșul provine de la o specie de mamut lânos din perioada Pleistocenului târziu. În data de 15 ianuarie instituția de cultură a fost sesizată despre descoperirea fragmentului iar miercuri, 29 ianuarie 2025, a fost extras din sol, cu sprijinul autorităților locale din comuna Săpoca și predat spre conservare Muzeului Județean Buzău.

„Este vorba de un incisiv, un fildeș care provine de la un exemplar de mamut lânos, reprezintă până în prezent cea mai mare piesă de paleofaună din patrimoniul instituției noastre. Piesa a fost recuperată de pe teritoriul comunei Săpoca. Ea a ajuns miercuri la Muzeul Județean Buzău, urmează să i se aplice măsuri de conservare primară, iar pentru a o expune, ținând cont de dimensiunile ei, va trebui să facem un mobilier de expunere destinat. Are o dimensiune în desfășurare de 120 cm. Astfel de piese sunt extrem de rare în zona de sud și sud-est a României. Mulțumim domnului primar de la Săpoca pentru că ne-a oferit suportul necesar pentru a recolta piesa, a fost găsită într-o ravenă de către un cetățean”, a declarat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache.

Specialiștii afirmă că fragmentul provine de la o specie de mamut lânos aflată la apogeul evoluției, contemporană cu oamenii moderni.

Gigi Bușe

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă