Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Record istoric de solicitări atins de Salvamont România

Ziua de joi a intrat Recordul apelurilor din istoria Salvamont România a fost atins joi, 2 ianuarie 2025. Cei 530 de salvatori montani aflaţi în serviciu au răspuns la 161 de apeluri de urgenţă, un număr fără precedent pentru o singură zi.

 Cele mai multe solicitări au venit din zonele cele mai populate de turişti: Predeal (26 de apeluri), Sinaia (21 de apeluri) şi Maramureş (14 apeluri). În total, salvatorii montani au acordat ajutor pentru 162 de persoane aflate în dificultate, dintre care peste 100 au necesitat îngrijiri medicale la spital. Din cazurile care au necesitat spitalizare, 68 de persoane au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD şi Salvamont, în timp ce restul pacienţilor, cu probleme mai puţin grave, au fost transportaţi cu maşinile personale ale apropiaţilor, cu acordul salvatorilor.Pe lângă intervenţiile de urgenţă, echipele Salvamont au răspuns şi la 83 de apeluri informative, în care turiştii au solicitat sfaturi despre traseele montane şi starea pârtiilor de schi. Distribuţia completă a intervenţiilor pe judeţe şi staţiuni: Predeal: 26 apeluri Sinaia: 21 apeluri Maramureş: 14 apeluri Braşov (municipiu) şi Harghita: câte 12 apeluri Prahova: 11 apeluri Lupeni: 9 apeluri Gorj: 7 apeluri Caraş Severin-Muntele Mic: 6 apeluri Borşa, Suceava şi Voineasa: câte 5 apeluri Mureş şi Neamţ: câte 4 apeluri Alba, Bihor şi Cluj: câte 3 apeluri Judeţul Braşov, Dâmboviţa, Vatra Dornei şi Hunedoara: câte 2 apeluri Sibiu şi judeţele Alba şi Braşov: câte 1 apel. În faţa acestui număr record de solicitări, salvatorii montani au reuşit să răspundă prompt la toate apelurile, având o rată de intervenţie de 100%.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă