Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Guvernul Ciolacu 2 a trecut de votul de învestitură din Parlament, iar România are un nou Guvern

Noul Guvern Ciolacu 2 a depus luni seara, pe 23 decembrie 2024, jurământul în fața președintelui Iohannis, după ce a obținut la limită votul de încredere al Parlamentului, cu 240 de voturi „pentru”, cu doar șapte peste numărul minim necesar.

Luni seara, la ora 20:00, Guvernul Ciolacu 2 a trecut de votul Parlamentului, cu 240 de voturi „pentru” și 143 „împotrivă”. Pentru a obține încrederea Parlamentului, cabinetul Ciolacu 2 avea nevoie de 233 de voturi. Au fost prezenți 450 de deputați și senatori. La vot, s-au înregistrat 383 de voturi valabil exprimate, din care 240 de voturi au fost ”pentru” și 143 de voturi ”împotrivă”.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, la ieșirea din sala de plen, dacă este mulțumit de numărul voturilor obținute și a afirmat: „Atât s-a putut”.

La ora 20:40, miniștrii din cabinetul Ciolacu 2 au ajuns la Palatul Cotroceni unde au depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis.

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, este jurământul rostit de noii miniștri.

La final, președintele Klaus Iohannis a ținut, un scurt discurs: „Cu toții ați fost votați astăzi și vă felicit, vă doresc multă energie. Domnule prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, felicitări pentru noul guvern. Intrați într-o perioadă dificilă în noile responsabilități. Vă doresc să reușiți în tot ce vă propuneți, dar, în primul rând, să reușiți pentru România și pentru români. Oamenii așteaptă soluții, stabilitate, un guvern care menține ferm traiectoria pro-europeană a României. Suntem într-o situație care nu a mai existat până acum, cu alegeri anulate, și trebuie să înțelegem că pentru mulți români există preocupări majore. Toată lumea cu care am vorbit și despre care am aflat dorește stabilitate și să păstrăm parcursul euroatlantic al României. În acest sens vă rog să acționați așa. Provocări sunt foarte multe, cunoașteți foarte bine problemele care trebuie rezolvate. În primul rând, construcția bugetului, care e o sarcină complicată, și stabilirea calendarului pentru alegerea președintelui. Vă doresc mult succes, multă energie, răbdare și multe realizări pentru România și pentru români”, le-a transmis Klaus Iohannis noilor miniștri.

Gigi Bușe

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă