Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Paul Stănescu: Colaborarea PNL-AUR a început la nivel local

„În timp ce Mario de Mezzo invită public consilierii AUR să se alăture PNL la conducerea Primăriei Slatina, liderii liberali, în frunte cu Nicolae Ciucă, inventează o presupusă înţelegere PSD cu AUR”, transmite Paul Stănescu, secretarul general al PSD. „Această strategie mediatică a fost menită, se pare, să acopere o alianţă oportunistă pe care o construiesc chiar ei cu AUR, mai ales la nivel local.

Este deja de notorietate şi cazul de la Satu Mare, unde AUR şi PNL colaborează la vedere”, afirmă pe Facebook Stănescu. Potrivit acestuia, a trecut deja aproape o săptămână de când primarul PNL al Slatinei a curtat public partidul AUR oferindu-le o funcţie de viceprimar şi acces în conducerea administrativă.„Am aşteptat să vedem până unde merge ipocrizia liderilor PNL, pentru că n-am văzut până acum o respingere a acestei propuneri. Le cer liderilor liberali să ne spună care este poziţia politică legată de colaborarea PNL cu AUR la nivel local, şi în special la nivelul Primăriei Slatina. În loc să se concentreze pe soluţii reale pentru comunităţi, PNL pare mai interesat să mintă şi să lanseze acuzaţii stupide ca să îşi justifice propriile alianţe instabile. România are nevoie de coerenţă şi de stabilitate politică, nu de jocuri politice menite să semene confuzie”, transmite Stănescu.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă