Sărbătoarea Sfintei mari mucenițe Eufimia, Ocrotitoarea Ortodoxiei, și minunea Sfintei de la Calcedon

Sărbătoare cu cruce roșie, pe 16 septembrie a.c., în eparhia Olteniei

Din ,,Proloagele. Viețile sfinților si cuvinte de învațătură pe luna septembrie” aflăm că această mult slăvită muceniță a trăit pe vremea urmașilor lui Dioclețian și petrecea în rânduiala fecioarelor, îndeletnicindu-se cu duhovnicestile nevoințe (rugăciunea, postul si milostenia către cei saraci). Atunci când a iesit porunca de la dregătorul Priscus să se adune tot poporul și fiecare, după putera sa, să aducă jertfă lui Ares, zeul Calcedonului. Adunându-se mult popor, unii din creștini, nevrând să jertfească idolului, de frica chinurilor, se ascundeau pe unde puteau. S-au gasit însă și tradători, asemenea lui Iuda, si au fost descoperiți.

     Tot ,,Proloagele. Viețile sfinților si cuvinte de învațătură pe luna septembrie”, lucrare aparută la Editura Mitropoliei Olteniei, ne spun faptul că ,,printre cei ce n-au primit sa jertfească lui Ares a fost si Sfânta Eufimia, fecioara. Deci, prinzând-o pentru mărturisirea lui Hristos și dându-o la chinuri cu foc, cu roata și cu alte măiestrii de chinuri, au dat-o, la urmă, fiarelor sălbatice ca să o mănânce. Dar, macar că a ramas nevătămată de fiare, Sfânta Eufimia si-a dat sufletul sau către Domnul”.

Sfânta mare muceniță Eufimia, ocrotitoarea Ortodoxiei

Sfânta Eufimia este cinstită de Biserica Ortodoxă printre cei mai mari sfinți, ea este considerată drept ocrotitoare a Ortodoxiei mai ales datorita unei mari minuni savâșite de catre Sfânta mare muceniță Eufimia în timpul desfașurării celui de al IV Sinod Ecumenic de la Calcedon. Aici, în biserica cu hramul Sfintei, împarații Marcian și Pulheria au convocat un sinod, cel mai mare din antichitatea crstină, la care au participat între 520 și 630 de parinți ai Bisericii. În trecut, nu mai puțin de patru biserici în Constantinopol purtau hramul Sfintei mare mucenițe Eufimia.

Minunea din timpul celui de al patrulea Sinod Ecumenic

La Calcedon, în anul 451, un rol deosebit l-a avut patriarhul Anatolie al Constantinopolului. Acesta, văzând că neînțelegerile continuă între monofiziți, care susțineau o singură fire în persoana Mântuitorului și nu două (cea dumnzeiască si cea omenească cum mărturiseste adevărul de credință) si ortodocși, a propus ca decizia să fie lăsată în voia Duhului Sfânt, prin mijlocirea Sfintei Eufimia, ale carei moaste odihneau în Catedrala Sinodului, zicându-le celor eretici: ,,să scrieți voi într-o carte mărturisirea credinței voastre și vom scrie si noi mărturisirea noastră și amândouă scrisorile să le punem în mormânt, la preacinstitele moaște ale Sfintei Mare Mucenițe Eufimia, apoi să ne rugăm sobornicește lui Dumnezeu, cu post, ca prin această sfântă plăcută a sa, să ne descopere care este credința cea dreaptă”. Sfatul părintelui patriarh Anatole a fos apreciat de toți cei prezenți la Sinod și astfel au fost scrise doă cărți: cea a dreptcredincioșilor și cea a ereticilor. Ambele cărți au fost acoperite cu peceți și așezate în mormântul Sfintei Eufimia, pe pieptul ei. Mormântul a fost apoi închis, sigilat cu pecete împărătească și strajă strasnică. După ce au postit trei zile, împăratul împreună cu toți membrii Sinodului s-au dus la cinstitul mormânt al Sfintei Eufimia, desfăcând pecetea împărătească, ,, și au deschis mormântul, au văzut scrisoarea celor dreptcredinciosi în mâna dreaptă a Sfintei, iar scrisoarea celor eretici zăcând la picioarele ei. Și de mirare era și aceasta că ea și-a întins mâna spre Patriarh ca o vie, dându-le lor scrisoarea mărturisirii celei drepte”, potrivit site-ului doxologia.ro. Toți participanții la Sinodul Ecumenic de la Calcedon s-au umplut de bucurie și-au dat slavă lui Dumnezeu, cântând cântari de laudă și de mulțumire sfintei mucenițe închinându-se cu fierbinte dragoste moaștelor ei făcătoare de minuni.

Tot la Calcedon, așa cum putem afla din manualele de teologie, s-a statornicit învățătura de credință ortodoxă potrivit căreia în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt două firi, dumnezeuasca și omenească, unite ,,în mod neamestecat, neschimbat, neîmpărțit si nedespărțit”.