Vineri, 6 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Început de toamnă bogată în evenimente culturale în capitala Gorjului

Numai joi, 5 septembrie 2024, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, au avut loc două evenimente culturale. O expoziție de pictură intitulată „FANTASMOGRAMELE IUBIRII” realizată de Cornelia Cocan (Aldea), alias Lazara Laz și  Evenimentul aniversar, a 250-a ediții, al minirevistei „Ceașca de cafea”, cea mai mică revistă de literatură din România și poate din lume, fondată de poetul și actorul George Drăghescu din Târgu Jiu.

 

Organizatori al primului eveniment sunt Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, Asociația „Casa Artelor Tradiționale” și Despărțământul Astra „Dr. Nicolae Căliman” Codlea.  Expoziția a venit însoțită și de un album, cu aceeași titulatură, unde sunt prezentate lucrările din expoziție.

Acest album, ca și întreaga expoziție, prezintă oglindiri ale vieții într-un traseu inevitabil despre început și sfârșit, cu unduiri printre doruri de iubiri și doruri de despărțiri. În expoziție, fiecare temă/tablou este însoțit de texte și de „poezia corespondentă”, care sunt ghiduri de îndrumare a vizitatorului prin labirintul ideatic al operei.  „Pictura este o deschidere spre tot ceea ce a creat Dumnezeu, este o frumoasă conlucrare între artist și divinitate, o exprimare a sentimentelor cu ajutorul pensulei și a culorilor” spune George-Robert Tătulea, profesor dr. în teologie.

Al doilea eveniment îl are ca organizator pe Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în colaborare cu Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Evenimentul face parte din cadrul Festivalului Atelierul Național de Poezie și Critica Poeziei „Serile la Brădiceni” – ediția a XXVIII-a ce se desfășoară în perioada 5 – 6 septembrie 2024, în județul Gorj, la Târgu Jiu și Arcani.

Fondatorul și editorul minirevistei „Ceașca de cafea” a dedicat în decursul anilor mai multe numere „Serilor la Brădiceni”, avândul ca secretar de redacție pe cunoscutul epigramist gorjean, colonelul (rtr.) Grig M. Dobreanu. Moderatorul evenimentului a fost scriitorul Ion Popescu Brădiceni, iar scriitorii Gheorghe Grigurcu, Marius Ghica, Vasile Vasiescu, istoricul Gheorghe Nichifor, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, și autorul, George Drăghescu, au prezentat această revistă de literatură de la începuturi și până la acest eveniment aniversar, care se află în cel de al XX-lea an de existență. În cadrul evenimentului a avut loc și un recital de muzică, la violoncel, susținut de către maestrul gorjean Mircea Suchici.

Tot în aceeași zi, începând cu ora 18:00, Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, au vernisat la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, strada Traian nr. 27, parter, expoziția de grafică „MERGING WORLDS/ FUSION DES MONDES/ CONTOPIREA LUMILOR“ a graficianului Bogdan EPURE din comuna Polovragi, județul Gorj, avându-l ca și curator pe pictorul Vasile FUIOREA, Președintele Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Expoziția este deschisă publicului în perioada 5–25 Septembrie, 2024. În prezența unui public numeros și iubitor de artă, printre care și o mică delegație a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj „Tudor Vladimirescu”, formată din: col. (rtr.) dr. ing. Walter Loga, col. (rtr.) Gigi Bușe, lt. col. (rtr.) Ghindă Ovidiu Gabriel, dirig. Viorica Ionescu și ing. Vasile Ionescu, pictorul Vasile FUIOREA, Președintele Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România și curatorul acestui eveniment avându-l alături pe graficianului Bogdan P. EPURE din comuna Polovragi, județul Gorj, a vorbit în mod laudativ despre această expoziție frumos intitulată „Contopirea lumilor” și talentul tânărului grafician polovrăgean.

Așadar, început de toamnă bogată în evenimente culturale în capitala Gorjului!

Col. (rtr.) Gigi Bușe, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă