Alertă în Craiova: Aproximativ 230 de persoane evacuate de la Liceul „Petreache Trișcu”, după fisurarea unei conducte de gaze
De Ionel CILICA-DIACONU
Pompierii au intervenit, în zona Liceului „Petreache Trișcu” din Craiova, după ce o conductă de gaze naturale a fost fisurată în urma unor lucrări efectuate cu un buldoexcavator. Ca măsură preventivă, aproximativ 200 de elevi și 30 de cadre didactice au fost evacuați din șase săli de clasă.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj, la fața locului au fost mobilizate o autospecială de lucru cu apă și spumă, precum și o autospecială CBRN, specializată în intervenții pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare.
Pentru eliminarea oricărui pericol, pompierii au delimitat și balizat zona afectată, dispunând evacuarea persoanelor aflate în sălile de clasă din apropierea conductei avariate.
Totodată, echipa operatorului de distribuție a gazelor naturale a intervenit și a oprit alimentarea cu gaz pe conducta fisurată.
Intervenția pompierilor continuă pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a situațiilor de urgență și protejarea persoanelor aflate în zonă.
Până în acest moment, informațiile transmise de autorități nu indică producerea unor victime.