Vineri, 13 noiembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Scurgeri de clor pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea. Trei persoane au ajuns la spital, una fiind în stare de semiconștiență

De Ionel CILICA DIACONU

Intervenție de amploare a pompierilor și a echipajelor medicale, după o avarie la un compresor. Specialiștii CBRN verifică dacă substanța periculoasă s-a răspândit și în afara platformei industriale.

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, vineri dimineață, în urma unor scăpări de clor produse la nivelul unui compresor de pe platforma industrială Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea. Una dintre victime se afla în stare de semiconștiență, existând suspiciunea unei intoxicații cu substanța periculoasă.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, pompierii militari au fost solicitați să intervină după ce a fost semnalată o scurgere de clor la nivelul unui compresor de pe platforma industrială. Primele informații indicau că o persoană era în stare de semiconștiență, posibil intoxicată.

La fața locului au fost mobilizate echipaje de stingere, de prim ajutor și specialiști CBRN, alături de ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea.

Scurgerea de clor a fost oprită. Trei persoane au fost transportate la spital

Ulterior, reprezentanții Chimcomplex au anunțat că scăpările de clor au fost oprite, iar defecțiunea de la nivelul compresorului a fost remediată.

Echipajele medicale au identificat trei persoane care aveau nevoie de îngrijiri. Două dintre acestea erau conștiente și cooperante, în timp ce a treia se afla în stare de semiconștiență.

Toate cele trei victime au fost evaluate și stabilizate de personalul medical, fiind ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Râmnicu Vâlcea.

Specialiștii verifică dacă gazul toxic s-a răspândit în afara platformei

În timpul intervenției, comandantul misiunii a semnalat prezența mirosului de clor și în exteriorul platformei industriale.

În aceste condiții, echipajul CBRN a început pregătirile pentru efectuarea măsurătorilor și verificarea eventualei prezențe a substanței în atmosferă.

La momentul transmiterii informațiilor, misiunea pompierilor era în desfășurare, iar verificările privind posibila extindere a scurgerii în afara platformei continuau.

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă