Actorul clujean Ioan Isaiu, a trecut prea repede în eternitate!
Actorul clujean Ioan Isaiu, cunoscut pentru rolurile sale din teatru, televiziune și telenovele românești, a murit subit, sâmbătă, 9 mai 2026, la vârsta de 56 de ani, în București. În luna august ar fi împlinit 57 de ani.
Actorul se afla la București, la filmări, în momentul în care i s-a făcut rău. Acesta ar fi suferit un infarct, iar echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 11, când actorul ar fi acuzat o durere puternică în piept. După câteva minute s-a prăbușit. Imediat una dintre persoanele aflate cu el a încercat să îl ajute și a început manevrele de resuscitare. În doar 5 minute la fața locului a ajuns și un echipaj cu medic de la serviciul de ambulanță București Ilfov. Timp de 50 de minute au continuat specialiștii resuscitarea, din păcate, fără succes”.
Născut pe 25 august 1969, la Hunedoara, Ioan Isaiu a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatea Babeș-Bolyai, Departamentul de Teatru, promoția 1995, la clasa profesoarei Sorana Coroamă Stanca.
A fost actor al Teatrului Național Cluj-Napoca în perioada 1995–2001, revenind în instituție începând cu anul 2017. De-a lungul carierei, a interpretat zeci de roluri pe scena teatrului clujean, în spectacole regizate de nume importante precum Gábor Tompa, Tudor Lucanu, Victor Ioan Frunză sau Alexandru Dabija. Printre cele mai recente apariții ale sale s-au numărat spectacolele „Numărul 1 Mondial”, „Privește înapoi cu mânie” și „Pietonul aerului”.
În anul 2001 a schimbat scena cu micul ecran și a devenit cunoscut pentru roluri din seriale difuzate de postul Acasă TV. Printre acestea – Îngeri pierduți, Moștenirea, Aniela sau Îngerașii. În ultimele două i-a avut parteneri pe Adela Popescu și Pavel Bartos. Publicul larg l-a cunoscut și din seriale și telenovele românești precum Aniela, Iubire și Onoare, Secretul Mariei sau Vocea Inimii. De asemenea, a avut apariții în filme, emisiuni TV și producții independente, fiind implicat inclusiv ca scenarist și prezentator.
Actorul Dan Chiorean, coleg și prieten apropiat al lui Ioan Isaiu la Teatrul Național Cluj-Napoca, a spus cu durere: „Ca un fulger, parcă m-a trăsnit, nu te aștepți, nu te aștepți un om în plină putere un om plin de viață. Nu avea probleme de sănătate. Nu era nimic cu boli cronice nu a avut și o premieră în ultima perioadă și e bine că publicul nu știe cu ce cost cam cât ne costă pe noi să fim pe scenă și dacă suntem pe scenă. Sunt convins că Dumnezeu îl iubește pe Johnny. Ioan Isaiu a plecat când iubea meseria pe care o făcea. Johnny juca un Martini extraordinar deasupra unui cuib de cuci are acel spectacol a fost văzută de generații, 21 de ani. E o mare pierdere pentru noi și pentru spectatori implicit pentru că era un om care zâmbea tot timpul și era un om săritor și absolut definiția omului înțelept”.
Actrița Adela Popescu: „Un om foarte, foarte drăguț, un om foarte generos. Un an de zile ne-am văzut zi de zi, oră de oră, am mâncat împreună, ne-am făcut destăinuiri, din prima clipă în care l-am cunoscut și până s-a terminat serialul, a fost cel mai drăguț om și generos pe care eu l-am întâlnit. După Îngerașii am mai jucat împreună în Aniela.”
Actorul Pavel Bartoș: „Era o persoană activă, era cum să zic eu o persoană care nu dădea de înțeles că are astfel de probleme. Eu îl cunosc din facultate, am lucrat în teatru cu el, am lucrat în film cu el, în televiziune foarte mult, avea o viață destul de disciplinată. Era profesionist, dacă se apuca de ceva o ducea până la capăt. Era unul dintre oamenii cu care îți dorești să lucrezi constant, cum zicea și Sebastian Papaiani: gândește-te că joci fiecare spectacol ca și când ar fi ultimul. Condoleanțe familiei și celor dragi lui”.
În urmă cu 9 ani Ioan Isaiu s-a întors la prima dragoste, teatrul, unde a fost apreciat de regizori celebri precum Gábor Tompa, Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija sau Tudor Lucanu. Ioan Isaiu a plecat din aceasta lume cu un singur regret, că nu a avut copii.
Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în Împărăția Sa!