ALERTĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA! Două rachete de croazieră rusești au pătruns în spațiul aerian al țării
De Ionel CILICA DIACONU
Ministerul Apărării de la Chișinău anunță un nou incident de securitate, după ce două rachete de croazieră de tip Banderol (S8000) au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, în timpul atacurilor rusești asupra Ucrainei.
Două rachete de croazieră de tip Banderol (S8000) au pătruns miercuri dimineață în spațiul aerian al Republicii Moldova, pe fondul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei. Informația a fost confirmată de Ministerul Apărării de la Chișinău, care precizează că sistemul național integrat de monitorizare a detectat traseele celor două rachete.
Potrivit autorităților moldovene, primul incident a fost înregistrat la ora 6:04, când o rachetă a intrat în spațiul aerian național din direcția localității Iaski, regiunea Odesa din Ucraina, având ca direcție de deplasare localitatea Tudora, raionul Ștefan Vodă. Cinci minute mai târziu, la ora 6:09, aceasta a părăsit teritoriul aerian al Republicii Moldova, îndreptându-se spre localitatea Starocazacie, din regiunea Odesa.
Cea de-a doua rachetă a traversat frontiera la ora 6:06, din direcția localității Lîmanske, regiunea Odesa, spre localitatea Pervomaisc, în zona segmentului transnistrean. Potrivit Ministerului Apărării, aceasta a părăsit spațiul aerian moldovenesc la ora 6:10, în direcția localității Razdelna, Ucraina.
Autoritățile continuă monitorizarea spațiului aerian
Ministerul Apărării de la Chișinău anunță că monitorizarea spațiului aerian este în desfășurare, în coordonare cu instituțiile competente și partenerii Republicii Moldova.
Incidentul se înscrie într-un șir de încălcări ale spațiului aerian moldovenesc înregistrate de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Conform datelor comunicate de Ministerul Apărării la 6 noiembrie, de la începutul anului 2026 au fost consemnate 69 de incidente de încălcare a spațiului aerian al Republicii Moldova. Începând din 2022, numărul total al incidentelor raportate a ajuns la 106.
Un episod similar a avut loc la începutul lunii octombrie, când președinta Maia Sandu a anunțat că cinci drone și rachete au încălcat spațiul aerian al țării într-un interval de numai 15 minute. În urma acelor incursiuni, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse.
Noul incident readuce în atenție riscurile de securitate generate de războiul din Ucraina asupra statelor vecine, inclusiv Republica Moldova.