Duminică, 10 mai
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Șoferul unei autoutilitarea care a luat foc, găsit carbonizat

În noaptea de duminică spre luni, o mașină a luat foc în zona Steaua din Timișoara. Incendiul s-a extins și la anexele unei societăți comerciale din apropiere, lăsându-se cu pagube materiale, iar șoferul mașinii, a cărui identitate nu este cunoscută, a fost găsit carbonizat în mașină. La caz au intervenit pompierii ISU Timiș, care au lichidat incendiul, dar și polițiștii IPJ Timiș. Persoana din interiorul autoutilitarei a fost găsită carbonizată, potrivit polițiștilor. Identitatea sa urmează să fie stabilită. „La data de 3 mai 2026, în jurul orei 02:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu la o autoutilitară aflată pe strada Martir Herman Sporer din municipiul Timișoara. Totodată, incendiul s-a extins și la anexele unei societăți comerciale din apropiere, fiind înregistrate pagube materiale”, potrivit IPJ Timiș. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun.
Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 09:26 | 24.04.2025

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă