Marți, 8 septembrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Decizie ÎCCJ: Cumnatul lui Geoană și foștii ministrii Sebastian Vlădescu și Darius Vâlcov eliberați prin prescripție

Instanţele sunt obligate să aplice legea şi Constituţia, chiar şi atunci când efectele pot fi percepute ca nepopulare, a comunicat ICCJ imediat după anunţarea deciziei privitoare la Sebastian Vlădescu, Mircea Ionuţ Costea şi Darius Vâlcov.

Ionuț Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, și fostul ministru Sebastian au fost eliberați prin prescripție. Și fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a fost eliberat, marți, pe prescripție, de Curtea Supremă. Anunțul oficial a fost făcut de Victor Alistar, purtător de cuvânt al ÎCCJ.

Acesta a subliniat că efectele deciziei CCR vizează doar latura penală, nu și răspunderea civilă ori măsurile patrimoniale:

„Instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția chiar și atunci când efectele pot fi percepute ca nepopulare. Decizia CCR afectează doar aspectul penal al cauzelor vizate… obligațiile civile și măsurile de confiscare dispuse rămân valabile”, a precizat Victor Alistar.

Aceștia vor fi eliberați, dar vor trebui să plătească prejudiciul.

Concret, instanța a menținut pentru Sebastian Vlădescu obligația de a plăti 3.990.248 lei și 65.000 euro, precum și confiscarea specială de 2.177 euro; pentru Mircea Ionuț Costea – 3.121.328,41 lei și 1.919.900 euro. Măsurile asiguratorii se mențin până la concurența sumelor, totalizând 7.111.577 lei și 4.161.900 euro, pentru a garanta recuperarea prejudiciilor.

În dosarul nr. 1783/1/2023* – inculpatul Darius Vâlcov rămâne să plătească suma de 6.200.000 lei, reprezentând prejudiciu reținut în sarcina sa. Au fost menținute măsurile asiguratorii instituite în vederea recuperării prejudiciului. ICCJ a emis un comunicat

ICCJ a emis o declaraţie de presă privind deciziile în „cazurile de interes public privind pe Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanţe, Mircea Ionuţ Costea şi Darius Vâlcov, fost ministru de finanţe”.

„Deciziile de astăzi prin care Sebastian Vlădescu şi Mircea Ionuţ Costea au fost puşi în libertate în urma constatării prescripţiei răspunderii penale sunt o consecinţă a aplicării Deciziei nr.50/2025 a Curţii Constituţionale, care reafirmă principiul conform căruia legea procesual penală trebuie să respecte dreptul la apărare, egalitatea de şanse şi accesul efectiv la Justiţie. În acelaşi timp, decide clar că modificările procedurale nu compromit responsabilitatea civilă sau măsurile patrimoniale existente. Instanţele sunt obligate să aplice legea şi Constituţia, chiar şi atunci când efectele pot fi percepute ca nepopulare”, a explicat Victor Alistar.

Potrivit ICCJ, decizia CCR afectează doar aspectul penal al cauzelor vizate, obligaţiile civile şi măsurile de confiscare dispuse rămânând valabile, astfel încât interesul public în repararea prejudiciilor este asigurat.

„Astfel, în cauzele menţionate s-a dispus, după cum urmează: 1. În dosarul nr. 1946/1/2023* – inculpaţii Sebastian Vlădescu şi Mircea Ionuţ Costea rămân să plătească: a) sumele de 3.990.248,60 lei şi de 65.000 Euro, prejudiciu reţinut în sarcina lui Sebastian Vlădescu, şi confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la ace-laşi inculpat; b) sumele de 3.121.328,41 lei şi de 1.919.900 Euro, prejudiciu reţinut în sar-cina lui Mircea Ionuţ Costea; Totodată, au fost menţinute măsurile asiguratorii instituite până la concurenţa sumelor confiscate, rezultând că masurile civile dispuse totalizează 7.111.577,01 RON şi 4.161.9000 Euro. 2. În dosarul nr. 1783/1/2023* – inculpatul Darius Vâlcov rămâne să plătească suma de 6.200.000 lei, reprezentând prejudiciu reţinut în sarcina sa. Au fost menţinute măsurile asiguratorii instituite în vederea recuperării prejudiciului”, a transmis ICCJ.

La final, ICCJ reaminteşte că „într-un stat de drept, justiţia funcţionează după reguli, nu după circumstanţe. Indiferent de calitatea persoanelor vizate sau de percepţia publică, instanţele sunt obligate să aplice legea şi Constituţia, dovadă de independenţă a justiţiei, garanţiile pentru cetăţenii obişnuiţi, ca şi pentru persoanele cu notorietate, sunt aceleaşi în faţa legii. Soluţiile de punere în libertate exprimă respectarea unei decizii constituţionale care face parte din ordinea de drept.” Cumnatul lui Geoană a fost adus recent în țară din Turcia

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Mircea Costea, fost președinte Eximbank, a fost predat în iunie autorităților române după ce a fost adus din Turcia sub escortă, pentru a-și începe executarea pedepsei definitive de 6 ani de închisoare pentru luare de mită în dosarul reabilitării căii ferate București–Constanța.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă