Duminică, 10 mai
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

ANM: Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni / ”Sistaţi activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime”

Peste jumătate din ţară intră, sâmbătă, de la ora 10.00, sub abertizare cod galben de furtuni, fiind anunţate tafale puternice de vânt şi ploi puternice. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă recomandă tuturor cetăţenilor din zonele vizate să ia măsuri pentru a se proteja.

Potrivit ANM, sâmbătă, până la ora 23.00, în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Crişanei vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h şi izolat de 80 km/h.

De asemenea, de sâmbătă, de la ora 10.00, până duminică la aceeaşi oră, este cod galben în mai bine de jumătate din ţară.

”În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei şi sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…70 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp”, a transmis ANM.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face mai multe recomandări:

 Sistaţi activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.

 Închideţi toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.

 Evitaţi adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare şi a elementelor de construcţie ce pot fi uşor dislocate.

 Curăţaţi șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitaţii.

 În cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercaţi să le traversaţi și nu vă apropiaţi de malurile acestora.

 Urmăriţi buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 09:26 | 24.04.2025

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă