Vineri, 16 octombrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Vlad Băltățeanu care ar fi ucis-o pe iubita sa Valentina s-a predat poliției din Elveția

Potrivit IPJ Vâlcea, Vlad Băltățeanu, cel care ar fi omorât-o pe iubita sa Valentina, cu vârsta de 28 de ani, și care a fot găsită într-o valiză în râul Olt, se află în custodia poliției elvețiene.

„Bărbatul de 30 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în cazul tinerei de 28 de ani, și față de care a fost dispusă arestarea preventivă în lipsă, s-a prezentat, la data de 28 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, la Poliția din Saint Gallen, Elveția”, informează IPJ Vâlcea.

Polițiștii elvețieni vor realiza procedurile legale pentru predarea către autoritățile române.

Trupul tinerei de 28 de ani a fost găsit într-o valiză, în 22 septembrie în zona barajului Ionești de pe râul Olt. Descoperirea macabră a fost făcută de niște pescari. Valentina a suferit o moarte violentă, avea două lovituri la cap și 5 coaste rupte și a murit asfixiată.

Vlad Băltățeanu, cel care era iubitul ei, a fugit din țară.

Cazul a șocat opinia publică, fiind printre cele mai grave cazuri de acest gen, încă de la dispariția Elodiei Ghinescu, din 2007.

Moartea Valentinei a stârnit, pe rețelele sociale, sute de mesaje de conștientizare cu privire la abuz, violență domestică, dar și femicid.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă