Vineri, 16 octombrie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

INS: România pierde peste 5.000 de oameni într-o singură lună. Nașterile au scăzut îngrijorător, iar decesele au fost de 1,4 ori mai multe

România a înregistrat în luna iulie 2026 cu 5.280 mai multe decese decât nașteri, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). În total, au fost înregistrate 13.497 de nașteri și 18.777 de decese, iar sporul natural s-a menținut negativ.

În luna iulie 2026 au fost înregistrate certificatele de naștere pentru 13.497 de copii, cu 1.705 mai multe decât în iunie, ceea ce reprezintă o creștere de 14,5%, arată INS.

Comparativ însă cu luna iulie 2025, numărul nașterilor a fost mai mic cu 589, respectiv cu 4,2%.

Numărul deceselor a fost de 18.777 în iulie, în scădere cu 262 față de luna precedentă, respectiv cu 1,4%. Dintre acestea, 9.703 au fost înregistrate la persoane de sex masculin și 9.074 la persoane de sex feminin.

Față de iulie 2025, numărul deceselor a scăzut cu 170, respectiv cu 0,9%.

De 1,4 ori mai multe decese decât nașteri

Diferența dintre numărul nașterilor și cel al deceselor a fost de 5.280 de persoane în luna iulie 2026.

Astfel, sporul natural s-a menținut negativ, numărul deceselor fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuților-vii. Și în iulie 2025 sporul natural a fost negativ, însă diferența dintre decese și nașteri era atunci de 4.861 de persoane.

INS: Peste 12.000 de căsătorii în iulie

În luna iulie 2026 au fost înregistrate 12.756 de căsătorii la oficiile de stare civilă.

În aceeași lună au fost pronunțate 2.058 de divorțuri, prin hotărâri judecătorești definitive sau prin acordul soților, pe cale administrativă ori prin procedură notarială.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă