Duminică, 12 iulie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Reuniune de lucru privind consolidarea rezilienței sectorului de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale

În contextul preocupărilor privind consolidarea capacității de prevenire, răspuns și recuperare în fața riscurilor care pot afecta funcționarea infrastructurilor și serviciilor esențiale, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), a organizat, la data de 7 iulie 2026, o reuniune de lucru dedicată creșterii rezilienței companiilor care activează în domeniul energiei electrice și gazelor naturale, precum și identificării măsurilor menite să contribuie la asigurarea continuității serviciilor esențiale.

Reuniunea a fost prezidată de dr. Raed Arafat, secretar de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului Energiei, Marius Viorel Poșa și a reunit reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Centrului Național de Coordonare a Protecției Infrastructurilor Critice (CNCPIC), Ministerului Energiei, Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Delgaz Grid, Distrigaz Sud Rețele, Neogas, SC Distribuție Energie Oltenia SA., Rețele Electrice România, Distribuție Energie Electrică România S.A., OMV Petrom S.A și Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A.

Cu acest prilej, secretarul de stat din cadrul Ministerului Energiei, Marius Viorel Poșa, a evidențiat importanța cooperării dintre autoritățile publice, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și operatorii economici, subliniind necesitatea dezvoltării unui cadru legislativ care să permită implementarea și susținerea măsurilor de reziliență.

Întâlnirea se înscrie în procesul de consolidare a rezilienței naționale și de implementare a Cerințelor de bază NATO privind reziliența (NATO Baseline Requirements for National Resilience), în special a cerinței referitoare la asigurarea continuității aprovizionării cu energie.

Totodată, aceasta contribuie la dezvoltarea cooperării dintre autoritățile publice și operatorii economici responsabili de furnizarea serviciilor esențiale și administrarea infrastructurilor critice, în vederea creșterii capacității de prevenire, pregătire, răspuns și recuperare în situații de criză.

Participanții au analizat principalele provocări privind creșterea rezilienței sectorului energetic, cu accent pe consolidarea securității și continuității aprovizionării cu energie electrică și gaze naturale, dezvoltarea unor măsuri suplimentare de protecție a infrastructurilor energetice, constituirea unor stocuri strategice de echipamente, îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile publice și operatorii economici, precum și identificarea soluțiilor legislative și de reglementare necesare pentru susținerea investițiilor în domeniul rezilienței.

În cadrul discuțiilor a fost evidențiată importanța dezvoltării unui parteneriat solid între autoritățile publice și operatorii din sectorul energetic, având în vedere rolul esențial al acestora în menținerea funcționării serviciilor critice și în asigurarea securității energetice a României.

Totodată, a fost subliniată necesitatea consolidării mecanismelor de cooperare și coordonare pentru asigurarea unui răspuns rapid și eficient în cazul producerii unor situații de urgență sau al unor crize complexe.

Concluziile reuniunii vor sta la baza continuării dialogului instituțional și a elaborării unor măsuri legislative, operaționale și financiare care să contribuie la consolidarea rezilienței infrastructurilor energetice critice, în concordanță cu obiectivele naționale și euroatlantice în domeniul rezilienței, precum și la creșterea capacității României de a face față provocărilor generate de dezastre naturale, incidente tehnologice, atacuri cibernetice și alte amenințări hibride.

Angella Dumitrașcu

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă