Duminică, 12 iulie
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Conducerea PNL se reunește luni după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier

Partidul Național Liberal își stabilește luni poziția după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.

Biroul Politic Național al PNL a fost convocat la ora 17.00 de președintele partidului, Ilie Bolojan, pentru a discuta despre nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.

Ședința are loc după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, lider liberal și fost ministru al Dezvoltării.

Nicușor Dan a anunțat duminică faptul că Eugen Tomac și-a depus mandatul și a afirmat că, în acest moment, „este clar că o soluție politică este cea potrivită”. Președintele a spus despre Adrian Veștea că este „o persoană categoric pro-occidentală”, cu experiență administrativă și cu responsabilitatea gestionării bugetelor.

Desemnarea lui Veștea a provocat însă tensiuni în PNL. Ilie Bolojan a declarat că decizia președintelui a fost luată fără consultarea conducerii partidului și a calificat-o drept „un act ostil” și „o încercare de rupere a PNL”. „Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, a declarat președintele PNL.

Adrian Veștea a susținut, duminică seara, că își dorește să conducă un guvern susținut de întreg Partidul Național Liberal și a respins ideea unei rupturi interne.

„Eu cred că mâine voi avea forța de a-i putea convinge, de a pune țara pe primul plan, de a trata cu responsabilitate acest moment și de a-mi fi alături”, a declarat acesta.

Premierul desemnat a mai spus că România nu își permite instabilitate politică și că este nevoie de o majoritate solidă pentru continuarea reformelor.

Ionel CILICA-DIACONU

Ultima actualizare: 13:38 | 9.07.2026

Meniu
Caută în site
Cotidian de informare, anchetă și comentarii Universul
Politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal pe site-ul universul.com.ro

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE A UNIVERSUL.COM.RO
Notă de informare pentru a vă explica modul în care prelucrăm și protejăm datele cu caracter personal.
Vă transmitem această Notă de informare la începutul interacțiunii noastre prin intermediul site-urilor noastre web.
Vezi pagina completă