Istoricul Liviu Maior a trecut în eternitate
Liviu Maior, istoric, ministru al învățământului între 1992-1996, senator PSD în legislatura 1996-2000 și 2000-2004, ambasador al României în Canada din 2003 – 2005, a murit duminică 5 aprilie 2026, la vârsta de 85 de ani.
Liviu Maior, născut la 2 octombrie 1940 în Beclean, județul Bistrița-Năsăud, a fost unul dintre cei mai importanți istorici români, specialist în istoria modernă a României. Liviu Maior a fost profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, unde a publicat numeroase studii și articole academice.
„Moartea lui Liviu Maior (2 octombrie 1940 – 5 aprilie 2026) închide, din păcate, un capitol esențial din istoria recentă a educației românești. A fost singurul ministru al Educației, din ultimii 36 de ani, care a avut nu doar șansa, ci și răbdarea și consistența de a începe și a duce până la capăt un mandat complet de patru ani (1992-1996). Într-un timp al incertitudinii, al experimentelor instituționale și al tentațiilor de improvizație, această continuitate a însemnat mai mult decât o simplă performanță administrativă: a însemnat construcție. Profesor universitar respectat, cu o autoritate intelectuală solidă și fără ostentație, Liviu Maior a fost unul dintre acei oameni rari care au înțeles că reforma reală nu se face prin declarații, ci prin arhitecturi instituționale durabile. Fără retorică excesivă și fără tentația autopromovării politice, a reușit să aducă sistemul de educație din România din zona paradigmelor ideologice ale regimului comunist spre un orizont al modernității pro-occidentale”, a scris rectorul SNSPA, Remus Pricopie.
„Pentru mine domnul Liviu Maior a fost un OM IMENS prin tot ajutorul pe care mi l-a oferit. Ori de câte ori i-am cerut sfatul prin disponibilitatea de a se reîntoarce oricând i se oferea prilejul acasă în Becleanul lui drag, devenindu-i cetățean de onoare, prin distinsa sa erudiție dovedită în cariera universitară, diplomatică sau politică și prin numeroasele cărți ce-i poartă semnătura, Becleanul a pierdut, prin moartea domniei sale, poate cel mai valoros spirit cultural viu ce l-a avut în ultimele decenii”, a transmis primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în liniște și pace în Împărăția Sa!