Militarii români, participanți la Operațiunea EUFOR Althea, au fost decorați
În cadrul ceremoniei internaționale „International Medal Parade”, desfășurată în Camp Butmir, Sarajevo, o parte din militarii Batalionului Multinațional al operației EUFOR Althea au fost distinși cu Medalia pentru Serviciul în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună – Operația ALTHEA alături de peste 400 de militari din 13 națiuni. Distincția, instituită în 2004, simbolizează dedicarea militarilor pentru pace și securitate, cu 12 stele UE și deviza latină „Pro Pace Unum” (Uniți pentru Pace) pe revers.
O parte din militarii celei de-a II-a rotații a Detașamentului ,,Dacian Pumas” au primit, în prezența comandantului EUFOR, general-maior Florin-Marian Barbu, decorația ,,Common Security and Defence Policy Service Medal – Operation Althea” (Medalia pentru Serviciul în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună – Operația ALTHEA), alături de parteneri internaționali, în cadrul ceremoniei ,,International Medal Parade”, care a avut loc în Camp Butmir, Sarajevo.
Instituită în anul 2004, această distincție onorează dedicarea și profesionalismul militarilor care contribuie la menținerea păcii și securității în Bosnia și Herțegovina, în cadrul operației EUFOR Althea. Cele 12 stele de pe marginea medaliei reprezintă simbolul Uniunii Europene, iar pe reversul medaliei este înscrisă deviza în limba latină ,,Pro Pace Unum” – ,,Uniți pentru Pace”, care simbolizează angajamentul comun pentru stabilitate și securitate în regiune.
Felicitări tuturor celor care și-au încheiat misiunea cu onoare!